Bursele Telekom - Home

Despre noi

TELEKOM Romania se implică în formarea tinerei generaţii, în susţinerea educaţiei şi a performanţei. Programul Bursele Telekom intenţionează să identifice tineri cu potenţial de lideri, pasionaţi de domeniul pe care şi l-au ales pentru studii, cu rezultate şcolare foarte bune şi obiective de carieră foarte bine stabilite, care s-au făcut remarcaţi prin proiecte extracurriculare şi activităţi de voluntariat.

Programul de responsabilitate socială Bursele Telekom este organizat în 2016 sub forma unui concurs de burse care se adresează tinerilor studenţi admişi într-o instituţie de învăţământ superior de stat din România, acreditată, categoria “fără plată” sau “cu plată”, la zi, indiferent de profil, în anul I de studiu.

Până în prezent 95 de tineri au beneficiat de bursele oferite de companie, demonstrând că se implică în proiecte şi doresc să contribuie la dezvoltarea societăţii româneşti.

Noutăţi

Telekom Romania a publicat Raportul de Responsabilitate Corporativă, aferent anului 2016, document care reflectă eforturile companiei şi reuşitele acesteia în efortul de a contribui la formarea unei societăţi bazate pe cunoaştere, în care companiile şi comunităţile fac schimb de informaţii şi îşi cultivă aptitudinile bazându-se pe ele.

Astfel, în 2016, Telekom Romania a investit peste 430,000 de euro în proiecte sociale care au ajutat peste 350.000 de beneficiari. De asemenea, a facilitat colectarea a aproape 300.000 de euro prin intermediul donaţiilor prin SMS si teledon. Pe lângă acestea, Telekom Romania este principalul operator de comunicaţii implicat în susţinerea unor evenimente sportive majore care au ca scop promovarea unui stil de viaţă sănătos – precum festivalul de sport şi mişcare “Cea mai mare oră de sport”, ”Maratonul Internaţional Braşov” şi ”Semi-maratonul Gerar”. Află mai multe aici.

Testimoniale bursieri Telekom